Generatia UNATC 2015 - la final de stagiune

Fiind inceput de iunie, m-am gandit sa scriu cate ceva despre stagiunea studenteasca de anul acesta (promotia UNATC 2015 - clasa profesorului Doru Ana).
N-o sa fie un articol amplu, cu detalii multe, ci doar o trecere rapida prin ce am reusit sa vad, din toamna pana acum.

Cainele gradinarului ( de Lope de Vega) a fost piesa de debut a stagiunii.
Am vazut-o in noiembrie si am revazut-o de curand, acum, in mai.
Aflam de pe afis ca este un remake al unui spectacol regizat de Florian Pittis in '87, dar va dati seama ca n-am apucat sa vad originalul (eram in scutece pe vremea aceea) - asa ca nu pot face o comparatie.

Cu o distributie numeroasa, piesa e una preponderent muzicala, cu mici cantecele cantate live (voce si instrumente), trecand prin tot felul de ritmuri si genuri.
Intriga e destul de comuna, se aseamana cu comediile lui Shakespeare (legaturi amoroase complicate, farse, si o rezolvare ca prin minune a tuturor itelor la final de piesa).
Dar povestea in sine conteaza cel mai putin - e o piesa creata pentru un joc cat mai vesel, mai relaxat, combinat cu cat mai multa muzica. Cred ca tinerii actori s-au distrat de minune la pregatirea acestui spectacol.
Momentul cel mai special e spre final, cand un spectator din sala e urcat pe scena, dandu-i-se pe loc un mic rol de jucat.

A doua piesa cu distributie mare e tot o comedie: Cine e fazanul ? de Georges Feydeau
Un triunghi amoros, ce se transforma in patrulater amoros, in hexagon amoros, in octagon si tot asa - practic fiecare personaj e inselat si are planuri de a insela, creand o serie de situatii incurcate, cum numai intr-o comedie bulevardiera se pot intampla.
Interpretarea poate parea uneori exagerata, dar personajele create sunt destul de reusite, chiar si cel mai taciturn spectator se va abtine cu greu sa nu rada minute in sir.
Ca si la Cainele gradinarului, am reusit s-o vad in noiembrie si mai, in distributii diferite.

O mare parte din distributia 'Fazanului' poate fi vazuta in celebra comedie a lui Shakespeare A XII-a noapte, bazata tot pe o serie de intrigi amoroase, o incalceala de situatii ce se rezolva la final.
Interesant rolul Violei (cu acea dualitate baiat/fata), palpitante duelurile cu spada, si teribil de amuzant momentul "jartierelor galbene" purtate de Marvolio.
"Daca v-au placut bufonii, mai poftiti si alta data !" - asa ne indeamna bufonul inainte de aplauze, si exact asta am de gand: sa merg luna asta la sala Cojar sa vad si varianta distributiei a doua.

La festivalul teatrului studentesc am reusit sa vad Iluzii si Demonstratia (de David Auburn). Am scris cateva randuri despre ele in postarea precedenta.
Demonstratia mi-ar placea s-o revad, mi-a lasat impresia de piesa profunda si bine jucata.

Amintiri, vizionata in 'saptamana usilor deschise' ale facultatii, o piesa mai lenta, ce ne introduce in dramele unei familii (bunica, mama, fiica) ce va pierde barbatul din casa, atras de o alta femeie. Apoi, aparitia unui alt barbat va complica si mai mult lucrurile. Un text (al lui Alexei Arbuzov) bine scris (rusii in general scriu bine) si o punere in scena destul de reusita. O alta piesa pe care mi-ar placea s-o revad.

Nucleul feminin din Amintiri l-am intalnit apoi in comedia lui Neil Simion Un cuplu ciudat.
De departe cea mai amuzanta piesa vazuta in aceasta prima jumatate de an.
Situatiile si replicile sunt memorabile, la fel conflictul dintre cele doua protagoniste, cu firi total opuse, ce hotarasc sa locuiasca impreuna.
Iar scena cinei in patru, cu cei doi spanioli - comedie pura.
Daca vreti neaparat sa inveseliti pe cineva, duceti-l la piesa asta

Tot in primavara am vazut Cvartetul (dupa Slawomir Mrozek), o piesa cu o atmosfera misterioasa, o muzica bine aleasa, dar cu o poveste din care n-am inteles mare lucru. Poate am s-o revad, de data asta cu mai multa atentie.

In ultimele doua weekenduri am ajuns la alte doua piese, tot din licenta UNATC, gazduite, de data asta de 'gradina cu filme' de langa Piata Romana,
Teatrul in aer liber imi place in mod deosebit, iar piesele Sylvia (de A.R.Gurney) si Norman (de Alan Ayckbourn), combinand comedia cu subiecte serioase, au fost exact ce trebuie pentru a incheia primavara.
La Norman mi-a placut in mod deosebit scena asezarii 'la masa festiva' - cand nimeni nu era la locul potrivit.

Iar Sylvia, daca tot poarta subtitlul de 'comedie canina' a avut in public doi labradori, ce n-au ramas indiferenti la piesa (unul dintre ei a urcat si pe scena, dand o scena de umor in plus spectacolului).

Mai am vreo 4 piese de vazut si inca cateva de revazut, dar inca nu stiu la cate dintre ele voi reusi sa ajung.
............................

Mai sunt doar patru saptamani din stagiunea asta, asa ca profitati si mergeti (la sediul UNATC si la Palatul Copiilor) sa-i vedeti pe tinerii studenti ai promotiei 2015. Sa-i aplaudati, si sa le urati: