Apropo, in timp ce scriu postarea asta, afara a inceput sa ninga, desi suntem pe final de martie.
Cu un titlu lung (Iadul este amintirea fara puterea de a mai schimba ceva), o distributie exclusiv feminina, si o amenajare a scenei ceva mai speciala (publicul sta tot pe scena, pe bancute ce inconjoara "incaperea" unde se desfasoara actiunea), piesa lui Jonas Gardell emotioneaza puternic, dar mai ales pune pe ganduri.
Nu e nici pe departe pentru publicul ce vrea de la teatru doar destindere si divertisment.
La aprinderea reflectoarelor, ne aflam in casa unei familii burgheze, casa tinuta de Agnes (Diana Gheorghian, cu o interpretare fara gres), femeie trecuta de prima tinerete, ce are grija de tot, inclusiv de o mama grav bolnava.
Pe parcurs, aflam ca Agnes a fost in copilarie un "wonder-child" - o artista talentata, in special la dans, menita pentru lumea spectacolului, dar lipsita mai apoi de sansa de a avea o cariera pe scena.
O persoana ce "a pierdut trenul", cum se spune, trenul spre o cariera si spre implinirea viselor.
Regretele ei sunt simbolizate si printr-o intretaiere a actiunii cu scene din trecut (petrecute in aceeasi sufragerie, dar intr-o atmosfera intunecata, aproape infricosatoare), unde vedem o tanara fata (jucata de Nicoleta Lefter), tinuta din scurt de mama ei (Liana Margineanu) - o adevarata personificare a severitatii si a educatiei stricte.
Revenind la actiunea din prezent, cand in casa soseste sora lui Agnes, Viola (Oana Stefanescu).
Prezenta ei e ca un cutit in rana lui Agnes, caci Viola (desi in copilarie nu dovedise talent) a reusit ceea ce ea nu a putut: a ajuns sa aiba o cariera pe scena.
Contrastul dintre ele e extrem de vizibil: Agnes fiind ultra-sensibila si devastata pe interior de sentimentul tot mai acut ca si-a irosit viata, pe cand Viola dovedeste superficialitate fata de orice problema.
Durerea mocnita va izbucni pe final in cateva scene cu adevarat rascolitoare.
Cum spuneam si la inceput, piesa e menita sa puna putin pe ganduri pe cei aflati in sala, caci majoritatea oamenilor au ascunse in interior regrete asemantoare cu ale protagonistei. Oare cati oameni reusesc in viata sa-si implineasca visele din copilarie si cati "au pierdut trenul" (ramanand cu sentimentul intepator al neimplinirii) ??
Daca v-am starnit curiozitatea, piesa poate fi vazuta acum, la Odeon - sala Majestic, pe final de martie, pe 24 si pe 31.
