Un afis virtual, postat de cineva pe net, mi-a hotarat programul pentru joia trecuta:
am fost la Conservator (in frumoasa cladire de pe o latura a parcului Cismigiu) sa vad opereta Liliacul, de Johann Strauss (fiul) - (jucata de studentii de Master an I).
Am plecat de acasa pe o vreme frumoasa, am strabatut Cismigiul, si am patruns pe poarta Universitatii de muzica, in cautarea salii de spectacol. Am gasit-o in fix 5 secunde, caci e chiar la prima usa, si am ramas placut surprins: sala e incapatoare, ingrijita, cu locuri comode si scena destul de mare.
La inceput sala parea destul de goala, dar s-a umplut exact cu un minut inainte sa inceapa piesa (mai ales cand a 'navalit' un grup numeros de elevi si eleve de gimnaziu, ce aveau rezervate 3 randuri intregi - surprinzator, n-au fost deloc galagiosi nici la piesa, nici in pauze).
Subiectul operetei il stiam destul de vag (am citit acum cativa ani o carte despre Strauss), e o comedie in spiritul epocii, cu un sot ce e inselat (si inseala la randul lui), cu o farsa (ce razbuna o alta farsa mai veche), si alte elemente tipice pentru reteta unei operete de secol XIX.
Personajele centrale sunt sotii Eisenstein: Gabriel (jucat de Lucian Corchis - artist invitat) si Rosalinda (Tatiana Caisin), o familie bogata din Viena, ce e pusa pe jar de Adela - fata in casa (Ana Maria Manea-Hangu), de Alfred (Gjergji Mani) - profesorul ce o curteaza pe doamna, dar mai ales de notarul Falke, zis "Liliacul" (Bogdan Podlovski) - cel ce pune la cale farsa razbunatoare.
O suita de personaje comice completeaza actiunea (ce se petrece in casa sotilor, la bal, si sfarseste la inchisoare): sora Adelei, Ida (Nora Paunescu), avocatul (Adrian Radulescu), Orlofski (Bogdan Chenciu) - printul rus ce organizeaza balul mascat, directorul inchisorii (Daniel Pascariu) si temnicierul beat pulbere (Filip Ristovski).
Interpretarea muzicala a fost impresionanta (multe scene s-au terminat cu aplauzele publicului), iar cea actoriceasca a fost si ea destul de buna (stilul, la majoritatea personajelor e mai exagerat decat la teatru, dar nu cu mult). La final s-a aplaudat cu entuziasm, cu multe strigate de "bravoooooo", din partea unui grup aflat mai la stanga mea.
In urma acestei seri, mi-am propus sa cercetez mai des pagina si calendarul Universitatii de muzica, pentru a vedea cand mai au reprezentatii, ceea ce va recomand si voua !!
marți, 17 martie 2015
marți, 20 ianuarie 2015
Caut o piesa: "Rodia de aur"
Asa cum zice si titlul, caut o piesa de teatru.
Nu-i deloc cunoscuta, tocmai de aceea cred ca va fi greu de gasit, dar eu tot vreau sa incerc sa gasesc acest text.
Este vorba de Rodia de aur, scrisa in anii '20 de Alexandru "Pastorel" Teodoreanu.
Despre Pastorel Teodoreanu cred ca ati auzit majoritatea.
Autor de proza scurta si ironica, dar si de carti gastronomice, dar cunoscut mai ales datorita epigramelor sale.
Epigrame usturatoare, ce l-au pus rau cu autoritatile comuniste de dupa razboi, ajungand sa faca si cativa ani de temnita.
Rodia de aur este singura lui piesa, tocmai de aceea si interesul meu.
Stiindu-i stilul de a scrie, sunt foarte curios cum arata aceasta piesa (despre care stiu ca s-a jucat pe scena din Iasi timp de o stagiune).
Prin urmare, daca stie cineva unde as putea gasi textul piesei, sau orice alta informatie legata de subiect, il rog sa-mi scrie (aici sau pe Facebook).

miercuri, 24 decembrie 2014
Aproape Maine (la Teatrul de Arta)
Prima data:
Prima data cand vad o piesa ce incepe atat de tarziu (21.15)
Prima data cand ajung la Teatrul de Arta.
Prima data cand imi cumpar bilet cu doar 10 minute inainte de inceperea piesei.
21 decembrie
O duminica seara, de decembrie fara zapezi, cu strazi pustii si atmosfera stranie.
In curtea teatrului era neasteptat de multa lume, ma gandeam ca n-o sa mai gasesc bilet, dar am reusit totusi sa cumpar unul (in randul 3).
Fotoliile rosii ale salii sunt confortabile la spate, dar mult prea apropiate, asa ca, pentru o persoana mai inalta, picioarele stau intepenite. I-am invidiat pe cei ce aveau loc la margine, la culoar.
Dar am uitat repede de astfel de inconveniente de indata ce a inceput piesa lui John Cariani, in regia Andreei Vulpe: Aproape Maine.
Maine este cel mai nordic stat din SUA (exceptand Alaska), iar Aproape e oraselul (fictiv) in care se intampla cele sase povestiri ce alcatuiesc piesa lui Cariani.
Sase povestiri (de iarna, cu miros de zapada), si sase actori (trei baieti si trei fete), ce interpreteaza, pe rand, mai multe personaje:
Ionut Visan este povestitorul scenei de inceput, apoi are un rol "dureros" (Steve, cel ce nu poate simti durere), apoi e debusolatul Jimmy (ce pierde si castiga o iubita in doar cateva clipe).
Cristina Juncu (pe care o stiu din "Cine e fazanul ?" - licenta UNATC) va fi: Gayle (in scena ce m-a amuzat cel mai tare, cand vedem cum arata dragostea primita vs cea oferita), chelnarita Aliena si Ginette, fata ce face inconjurul globului ascultand teoria legata de distante a iubitului (Mihai Cojocaru).
Alice Nicolae este Glory (fata visatoare, venita sa vada aurora boreala) si Sandrine (cea care il paraseste pe Jimmy).
Corneliu Ulici are trei roluri: ruralul East (ce are surpriza s-o gaseasca pe Glory in gradina sa), Lendall (partenerul dificilei Gayle) si Dave - ce ne ofera o scena amuzanta si "acrobatica" alaturi de Rhonda (Sabrina Iaschevici) - totul pornind de la un tablou pictat de el.
Restul de amanunte va las sa le descoperiti singuri: piesa abia a avut premiera luna asta, asa ca in 2015 o veti putea vedea cu siguranta in programul teatrului de pe strada Sf.Stefan.
Toate scenele au o atmosfera aparte, sunt pline de umor si au ca subiect dragostea neasteptata (venita probabil odata cu aurora boreala). Interpretarea e plina de energie si de farmec, actorii (toti foarte tineri, cativa inca studenti) au meritat din plin minutele de aplauze de la final.
A fost exact piesa ce imi trebuia inainte de sarbatori, ma bucur ca am avut inspiratia sa merg duminica seara la teatru.
De asemenea am fost inspirat anul acesta sa imi indrept atentia in mod special spre teatrul tanar. Cel mai probabil asa voi face si in 2015.

duminică, 14 decembrie 2014
Livada de Visini
La inceputul lui noiembrie priveam cu resemnare la un anunt pe internet:
piesa "Livada de visini" avusese ultima reprezentatie in octombrie.
Era pe lista cu piese de vazut pe sfarsit de an, si tocmai pierdusem ocazia de a o vedea.
Mai trece o luna, si dau pe neasteptate de o veste buna:
vad in programul Teatrului Foarte Mic o revenire a piesei lui Cehov:
sambata, 13 decembrie.
Oare imi trece racela pana atunci ? ma intreb, dar ma hotarasc sa ies totusi din casa si sa fac un drum pana la casa de bilete.
Sambata, din fericire, m-am simtit bine, fara tuse si alte neplaceri, asa ca am plecat spre Teatrul Foarte Mic, un loc in care n-am mai avut ocazia sa ajung pana acum.
Am avut bilet in randul 3, la margine, lipit de calorifer, prin urmare am simtit ca ma coc, mai ales ca sala a fost arhiplina. Dar astfel de amanunte conteaza mai putin in fata subiectului principal: piesa.
Piesa lui Cehov, trista, profunda, dar cu accente comice a fost pentru mine exact ce-mi trebuia, dupa doua saptamani de inactivitate (din cauza gripei). Piesa vorbeste despre schimbarea de epoca, schimbarea de generatii si despre pierderea radacinilor in fata schimbarilor.
Cunoastem, inca din primele scene, tot grupul de personaje: Liubovi Ranevskaia (Simona Grumezea), ce se intoarce de la Paris la mosia ei, pe vremuri infloritoare si vestita pentru livada de visini, fiica Anya (Aida Avieritei), Varia (Andreea C. Hristu), guvernanta Charlotta (Irina Caramizaru), Gaev (Sergiu Costache), fratele Liubei, inca dadacit de batranul lacheu Firs (Ionut Iftimciuc), camerista Duniasa (Ana Bianca Popescu), Epihodov (Rares Florin Stoica), valetul Yasha (Alexandru Sinca), studentul intarziat Trofimov (Liviu Chitu), dar mai ales negustorul Lopahin (Eugen Cozma), fiu de iobag, ajuns acum om cu functie si avere.
De la el porneste toata intriga, cand insista pe langa Liuba sa vanda livada, pentru averea ce ar putea iesi din viitoarele proiecte imobiliare.
Avem personaje simbolizand toate cele 3 epoci la care face referire piesa: vremurile vechi, ale marilor mosieri si ale iobagiei, vremurile mai moderne, si vremurile noi, inca invaluite in mister la data cand a fost scrisa piesa.
Te poti pierde intre atatea caractere, de aceea as recomanda sa cautati si sa cititi (inainte de vedea spectacolul) un rezumat al actului I, pentru a va familiariza cu personajele.
Dar apoi sa nu cititi si restul, pentru a nu afla prea multe despre actiune, si a lasa piesei sansa de a va surprinde.
Decorul este simplu, dominat de mari draperii albe, ce simbolizeaza atat interiorul casei boieresti, cat si visinii infloriti din livada, muzica e bine aleasa, atmosfera e perfecta, iar frumoasele costume reprezinta un mare plus pentru reusita piesei.
Mentionez ca toata distributia e una tanara, majoritatea actorilor fiind iesiti din studentie de un an-doi....veti simti energia si placerea de a juca, specifice teatrului tanar.
In concluzie, ma bucur ca am reusit sa vad piesa gazduita de Teatrul Foarte Mic, chiar si asa "pe ultima suta de metri" - si v-as recomanda-o cu drag, cu conditia sa mai faca parte din programul teatrului si in anul ce va incepe cat de curand.

marți, 25 noiembrie 2014
Imparatul Neimparat
N-am mai fost pana acum la premiera unei piese. Asa ca am plecat de acasa cu entuziasm.
Vazusem poze de la repetitiile piesei inca din vara, si ma intrebam cand voi apuca sa o vad pusa in scena. Mai ales cand in distributie am vazut trei nume familiare:
Andrei Ciopec, Tudor Morgovan si Ana-Bianca Tudorica (pe care ii stiu din stagiunea studenteasca 2014).
Cu cateva saptamani in urma am primit si vestea buna: piesa se va juca, gazduita de sala George Constantin a teatrului Nottara, cu premiera pe 24 noiembrie.
N-am stat mult pe ganduri: mi-am luat bilet cat am putut de repede (randul 4, loc 29).
Vine si seara premierei, intru in sala, si am o prima surpriza: prin reasezarea decorului, randul 4 a devenit randul 1. "O sa fie interesant" mi-am zis in minte, si nu m-am inselat.
Dupa cateva minute, se face intuneric, apoi se aprind incet reflectoarele.
Rapsodul Eftimoaie, invesmantat in negru, iscusit la vorba , la intrigi si politica (jucat de Radu Stoian, ce semneaza si regia piesei) incepe introducerea, vorbindu-ne despre ispravile Imparatului unei tari pierduta in negura timpului.
Se indreapta spre mine, ma priveste fix in ochi si ma intreaba daca sunt la curent cu grozavele fapte ale maretului Imparat. Memorabil moment :)
Cunoastem apoi si curtenii: boierii privilegiati (jucati de Sergiu Costache si Adrian Georgescu), starostele deloc strain de cele lumesti (Andrei Stehan) si curtenele (Fulvia Folosea si Ana-Maria Bercu). Toti il asteapta pe Imparat, laudandu-i ispravile vanatoresti si puterile legendare.
Imparatul e interpretat de Andrei Ciopec, ce face un rol la fel de reusit precum cel din Fratii Karamazov, despre care am scris in postul precedent.
Imparatul e insa departe de a fi cel din legendele tesute de rapsod si de curteni. Nu e un atotputernic ce are totul la picioare: are temeri, are slabiciuni si a trait prea mult in uralele celorlalti pentru a mai vedea intriga ce se formeaza in umbra lui.
Povestea (inteligent scrisa de Filip Columbeanu) ne arata apoi o interpretare originala a tripletei din basmele traditionale: Fat-Frumos, Zmeul si Ileana Cosanzeana (jucati de Rares Florin Stoica, Tudor Morgovan si Ana-Bianca Tudorica).
"Nimic nu e ceea ce pare a fi" - asta e tot ce pot sa va dezvalui, caci orice amanunte ar strica surpriza celor ce n-au vazut inca piesa. Totul e iluzie, totul e politica, iar cei ce cred in basme nu vor avea final fericit.
Mi-a placut mult si limbajul folosit (in grairea veche, dar fara exagerari: nu trebuie sa ai dictionarul de arhaisme langa tine).

Finalul piesei e furtunos, e plin de surprize, si .........plin de aplauze.
Tin sa mentionez ca s-a aplaudat timp de vreo 4-5 minute. Actorilor nu le venea nici lor sa creada.
Astfel s-a incheiat o piesa care sper sa aiba sali pline si viata lunga, caci merita pe deplin.
Urmatoarele reprezentatii sunt stabilite pentru luna decembrie, asa ca va puteti face cadou doua ore de teatru de calitate.

luni, 17 noiembrie 2014
Fratii Karamazov
Raman la subiectul "teatru studentesc" si vreau sa scriu cateva impresii despre (poate) cea mai apreciata piesa din stagiunea UNATC (licenta 2014).
M-am dus la Fratii Karamazov, adaptarea pentru scena a clasicului roman al lui Dostoievski, cu mare curiozitate: citisem voluminoasa carte prin clasa a XII-a (in paralel cu programa de BAC), asa ca vroiam sa stiu cum va arata in forma teatrala.
Am vazut piesa prima data in primavara (cu sala plina), si am revazut-o in saptamana galei, la inceputul verii (cu o sala putin spus arhiplina: se statea si pe scari, si pe culoare, o atmosfera de nedescris), la Palatul Copiilor (sala Cojar).
Ce pot spune ? Mi-a placut enorm: s-au incins palmele de la atatea minute de aplauze, dar a meritat din plin.
Regizoarea Bogdana Darie a realizat un spectacol ce va ramane mult timp in amintirea celor ce l-au vazut.
Povestea se bazeaza pe destinele celor trei frati Karamazov (plus un al patrulea frate, vitreg) - fiecare frate reprezentand un caracter diferit, un curent de gandire diferit, dar toti avand in comun o chemare spre pasiune, un foc mistuitor in suflet.
Dimitri (interpretat de Andrei Ciopec cu un amestec perfect de forta si rafinament) e fratele cel mare, prins intre pasiune si remuscari, ajuns spre finalul piesei intr-o situatie limita.
In contrast, Ivan (jucat de Dani Achim) e omul ideilor, al rationamentului, o masca rece peste un interior la fel de zbucuimat ca al fratelui sau.
Fratele cel mic, Aliosa (un rol greu, jucat bine de Costi Apostol) e confidentul fratilor, caci dintre toti, el s-a departat cel mai mult de natura patimasa a familiei Karamazov.
Purtand povara bolii (epilepsia) si a statutului de bastard, fratele vitreg, Smerdeakov (Vlad Benescu, premiat in gala pentru acest rol) a ales nihilismul, "credinta" in nimic, ce il calauzesc spre cele mai extreme fapte.
Un numar mare de personaje (secundare, dar pline de consistenta) dau prilejul tinerilor actori sa ne arate talentul.
Liudmila Bzovii (Grusenka), Delia Danciu (Katia) si Adela Bengescu (Lise) sunt femeile ce alimenteaza pasiunea celor trei frati - total diferite intre ele (Grusenka e femeie de lume, Katia e aristocrata, iar Lise se lupta cu povara infirmitatii), dar cu acelasi punct comun: focul interior.
Liviu Popa e parintele Zosima, si imaginea Mantuitorului in "Legenda Marelui Inchizitor" (fragmentul in care Ivan Karamazov pune in conflict credinta cu ratiunea pura),
Florin Craciun e calugarul Rakitin (contrastul lui Aliosa), Anamaria Olas e mama Lisei, Razvan Banica si Adi Loghin sunt ofiterii polonezi cu care va intra in conflict Dmitri Karamazov (personaje ce dau si o pata de umor inaintea tensiunii din finalul piesei), Tudor Morgovan e judecatorul fanatic ce conduce completul de judecata (alaturi de Cosmin Vijeu, Adrian Georgescu si Mihnea Nicolau).
Tin sa mentionez ca actiunea decurge destul de lent in actul I (cine nu cunoaste cartea, ar putea fi nerabdator, uneori confuz la unele scene), dar, in actul al II-lea, piesa devine incitanta, plina de actiune (punctata de o muzica ruseasca ce iti ramane in memorie zile intregi), iar scenele finale te indeamna sa nu te mai opresti din aplaudat.
In concluzie: cu Fratii Karamazov, stacheta teatrului studentesc a fost ridicata destul de sus.
Mi-ar placea sa revad candva piesa, dar nu stiu daca va mai fi jucata (dupa licenta, fusese preluata de Teatrul Tineretului, apoi....s-a anulat: nu stiu situatia, asa ca nu pot avea o parere - doar un regret).
Daca se reia, mergeti s-o vedeti ! Veti iesi din sala cu mainile incinse de la atatea aplauze !

Etichete:
adela bengescu,
andrei ciopec,
bogdana darie,
costi apostol,
dani achim,
delia danciu,
fratii karamazov,
liudmila bzovii,
recenzii teatru,
sala cojar,
teatru studentesc,
tudor morgovan,
unatc,
vlad benescu
vineri, 14 noiembrie 2014
Steaua fara nume
Din cate imi amintesc, Steaua fara nume a fost prima piesa vazuta de mine din stagiunea studenteasca (UNATC - licenta 2014).
De asemenea, este singura piesa vazuta de trei ori. E drept, la intervale de timp de cateva luni, si in distributii diferite. Si totusi....parca as mai vedea-o si a patra oara.
De ce ? In primul rand datorita textului: Mihail Sebastian a fost mai mult decat inspirat cand a scris aceasta piesa. Personal, consider textul o capodopera: personajele bine creionate, emotia, replicile pline de umor, povestea (romantica, dar nu siropoasa) - nu-i de mirare ca piesa continua sa fie un succes de decenii intregi.
Apoi, datorita prospetimii si energiei pe care o degaja tinerii actori.
In distributia clasica mi-i amintesc asa:
Michaela Prosan (perfect aleasa pentru rolul Monei - straina ce pare un sloi de gheata in actul I - fermecatoare in cel de-al doilea, cand descopera misterele astrelor, apoi dragostea), Theo Costache (profesorul timid, ce va trai cea mai uluitoare noapte din viata lui), Razvan Raduta (iubitul bogat al fetei), Daniel Dragan (seful de gara - ce are cele mai amuzante replici din piesa), Elena Voineag (o domnisoara Cucu memorabila), Gabriel Huian (in rolul in care a jucat pe vremuri marele Birlic: profesorul Udrea), Theodora Popa (eleva ce viseaza la marile orase), Tudor Morar (taranul cu opincile de vanzare), Ionut Deliu (Ichim), Danni Ionescu (Pascu).
Sala Cotescu, de la palatul Copiilor, desi poate parea sufocanta uneori, a marit si mai mult calitatile piesei. Avand scena in mijloc, si publicul atat de aproape de actori, se creea acea atmosfera speciala, cand te simti parte din piesa. Cine a fost acolo, stie despre ce vorbesc.
Din cate stiu, Steaua fara nume a fost preluata din toamna asta de teatrul Elisabeta (cel de langa Cismigiu) - prin urmare piesa mai poate fi vazuta, asa ca profitati:
cautati programul teatrului, si vedeti exact cand se mai joaca frumoasa piesa a lui Mihail Sebastian !

daniel dragan,
elena voineag,
michaela prosan,
mihail sebastian,
recenzii teatru,
sala cotescu,
steaua fara nume,
teatru studentesc,
teatrul elisabeta,
theo costache
Abonați-vă la:
Postări (Atom)