Oedipe (la Opera nationala)

Seara de duminica (15 noiembrie) m-a gasit la Opera, in frumoasa cladire de pe Bd Kogalniceanu, pe fotoliul din randul 1, in asteptarea gongului ce anunta inceperea spectacolului.
"Oedipe" (capodopera lui George Enescu), cea mai noua aparitie in repertoriul Operei Nationale Bucuresti a beneficiat duminica de o avanpremiera, cu intrare libera, dar neanuntata oficial.

Un fond sonor foarte amestecat punctueaza asteptarea: orchestra acordand instrumentele, in sala zeci de oameni vorbind concomitent la telefoane, altii povestind subiectele zilei. Gongul si stingerea luminilor instaureaza brusc linistea.
O serie de proiectii video (ce vor fi prezente in multe momente ale spectacolului) insotesc uvertura.
Apoi, panza proiectiei se ridica si putem vedea primul decor, ce se umple in cateva clipe cu zeci de personaje. E scena nasterii lui Oedip, fiu al regelui Laios din cetatea Tebei si celebrarea lui de catre oamenii cetatii.

Momentul bucuriei e curmat brusc de aparitia marelui preot, ce-l anunta pe rege ca destinul copilului va fi unul nefast. Regele si regina incep sa treaca prin mai multe stari (negare, grija, disperare).
Solutia aleasa de rege e sa incredinteze copilul unui pastor, pentru ca acesta sa creasca cat mai departe de cetatea Teba.

Din nou cateva proiectii video fac trecerea spre tineretea lui Oedip, aflat acum in casa parintilor adoptivi, un alt cuplu regal, regii Corintului, Polibus si Meropa.
Urmeaza o scena cheie din intreaga poveste, ce mi s-a parut tratata prea brusc, prea superficial: anume uciderea regelui Laios la o rascruce de drumuri, de catre Oedip. Paricidul (de la care vor porni toate nonorocirile ce vor urma) ar fi meritat un moment mai amplu, mai bine subliniat.

Scena intalnirii cu Sfinxul a fost insa una dintre cele mai reusite, de asemenea tot inceputul partii a doua (poporul Tebei suferind de blestemul ciumei, aflarea adevarului sfasaietor de catre Oedip, disperarea lui stiind ca e sotul mamei sale si ca a comis paricid). Momente de spectacol foarte bun, culminand cu scena orbirii si a plecarii in exil.

Actul IV (finalul ratacirii lui Oedip si a fiicei Antigona) vine insa cu niste detalii de regie pe care nu le-am inteles, si care mi se par nepotrivite: personajul Tezeu are un aparat foto si pozeaza in toate directiile, pe fundal vedem proiectate niste vapoare de marfa, si alte mici amanunte ce strica mult din atmosfera si distrag de la tragismul povestii.

Costumele si decorurile nu aduc deloc un plus spectacolului. Sunt prea simple, prea minimaliste si nu fac trimitere mai deloc spre Grecia antica (poate doar acele stanci din actele II si III).
Marele plus (pe langa povestea pe care e bazat libretul - mitul lui Oedipus) il reprezinta interpretarea muzicala.
Orchestra, corul si mai ales solistii - ireprosabili. Tin sa mentionez ca e o muzica mai grea (e totusi o opera de secol XX, diferita ca stil de popularele opere de secol XVIII si XIX), poate nu pe placul tuturor, iar libretul e in franceza (cu titrare in romana).

Premiera oficiala va avea loc chiar in acest weekend (pe 20 noiembrie), urmand apoi sa fie o prezenta constanta in repertoriu, asa ca nu ezitati sa consultati programul stagiunii 2015-16 al Operei Nationale.

Distributia:
Oedipe - Davide Damiani (invitat)
Tiresias - Horia Sandu
Creon - Dan Indricău
Păstorul - Liviu Indricău 
Marele Preot - Marius Boloş 
Phorbas - Florin Simionca 
Străjerul - Mihnea Lamatic 
Teseu - Vicenţiu Ţăranu
Laios - Lucian Corchiş  
Iocasta - Sidonia Nica
Sfinxul - Sorana Negrea
Antigona - Ala Cheptini
Meropa - Antoaneta Bucur
O femeie tebană - Zoica Şohterus

Liliacul (in vizita la Conservator)

Un afis virtual, postat de cineva pe net, mi-a hotarat programul pentru joia trecuta:
am fost la Conservator (in frumoasa cladire de pe o latura a parcului Cismigiu) sa vad opereta Liliacul, de Johann Strauss (fiul) - (jucata de studentii de Master an I).

Am plecat de acasa pe o vreme frumoasa, am strabatut Cismigiul, si am patruns pe poarta Universitatii de muzica, in cautarea salii de spectacol. Am gasit-o in fix 5 secunde, caci e chiar la prima usa, si am ramas placut surprins: sala e incapatoare, ingrijita, cu locuri comode si scena destul de mare.

La inceput sala parea destul de goala, dar s-a umplut exact cu un minut inainte sa inceapa piesa (mai ales cand a 'navalit' un grup numeros de elevi si eleve de gimnaziu, ce aveau rezervate 3 randuri intregi - surprinzator, n-au fost deloc galagiosi nici la piesa, nici in pauze).

Subiectul operetei il stiam destul de vag (am citit acum cativa ani o carte despre Strauss),  e o comedie in spiritul epocii, cu un sot ce e inselat (si inseala la randul lui), cu o farsa (ce razbuna o alta farsa mai veche), si alte elemente tipice pentru reteta unei operete de secol XIX.

Personajele centrale sunt sotii Eisenstein: Gabriel (jucat de Lucian Corchis - artist invitat) si Rosalinda (Tatiana Caisin),  o familie bogata din Viena, ce e pusa pe jar de Adela - fata in casa (Ana Maria Manea-Hangu), de Alfred (Gjergji Mani) - profesorul ce o curteaza pe doamna, dar mai ales de notarul Falke, zis "Liliacul" (Bogdan Podlovski) - cel ce pune la cale farsa razbunatoare.

O suita de personaje comice completeaza actiunea (ce se petrece in casa sotilor, la bal, si sfarseste la inchisoare): sora Adelei, Ida (Nora Paunescu), avocatul (Adrian Radulescu), Orlofski (Bogdan Chenciu) - printul rus ce organizeaza balul mascat, directorul inchisorii (Daniel Pascariu) si temnicierul beat pulbere (Filip Ristovski).

Interpretarea muzicala a fost impresionanta (multe scene s-au terminat cu aplauzele publicului), iar cea actoriceasca a fost si ea destul de buna (stilul, la majoritatea personajelor e mai exagerat decat la teatru, dar nu cu mult). La final s-a aplaudat cu entuziasm, cu multe strigate de "bravoooooo", din partea unui grup aflat mai la stanga mea.

In urma acestei seri, mi-am propus sa cercetez mai des pagina si calendarul Universitatii de muzica, pentru a vedea cand mai au reprezentatii, ceea ce va recomand si voua !!