Imparatul Neimparat

N-am mai fost pana acum la premiera unei piese. Asa ca am plecat de acasa cu entuziasm.
Vazusem poze de la repetitiile piesei inca din vara, si ma intrebam cand voi apuca sa o vad pusa in scena. Mai ales cand in distributie am vazut trei nume familiare:
Andrei Ciopec, Tudor Morgovan si Ana-Bianca Tudorica (pe care ii stiu din stagiunea studenteasca 2014).

Cu cateva saptamani in urma am primit si vestea buna: piesa se va juca, gazduita de sala George Constantin a teatrului Nottara, cu premiera pe 24 noiembrie.
N-am stat mult pe ganduri: mi-am luat bilet cat am putut de repede (randul 4, loc 29).

Vine si seara premierei, intru in sala, si am o prima surpriza: prin reasezarea decorului, randul 4 a devenit randul 1. "O sa fie interesant" mi-am zis in minte, si nu m-am inselat.

Dupa cateva minute, se face intuneric, apoi se aprind incet reflectoarele.
Rapsodul Eftimoaie, invesmantat in negru, iscusit la vorba , la intrigi si politica (jucat de Radu Stoian, ce semneaza si regia piesei) incepe introducerea, vorbindu-ne despre ispravile Imparatului unei tari pierduta in negura timpului.
Se indreapta spre mine, ma priveste fix in ochi si ma intreaba daca sunt la curent cu grozavele fapte ale maretului Imparat. Memorabil moment  :)

Cunoastem apoi si curtenii: boierii privilegiati (jucati de Sergiu Costache si Adrian Georgescu), starostele deloc strain de cele lumesti (Andrei Stehan) si curtenele (Fulvia Folosea si Ana-Maria Bercu). Toti il asteapta pe Imparat, laudandu-i ispravile vanatoresti si puterile legendare.

Imparatul e interpretat de Andrei Ciopec, ce face un rol la fel de reusit precum cel din Fratii Karamazov, despre care am scris in postul precedent.
Imparatul e insa departe de a fi cel din legendele tesute de rapsod si de curteni. Nu e un atotputernic ce are totul la picioare: are temeri, are slabiciuni si a trait prea mult in uralele celorlalti pentru a mai vedea intriga ce se formeaza in umbra lui.
Povestea (inteligent scrisa de Filip Columbeanu) ne arata apoi o interpretare originala a tripletei din basmele traditionale: Fat-Frumos, Zmeul si Ileana Cosanzeana (jucati de Rares Florin Stoica, Tudor Morgovan si Ana-Bianca Tudorica).
"Nimic nu e ceea ce pare a fi" - asta e tot ce pot sa va dezvalui, caci orice amanunte ar strica surpriza celor ce n-au vazut inca piesa. Totul e iluzie, totul e politica, iar cei ce cred in basme nu vor avea final fericit.

Mi-a placut mult si limbajul folosit (in grairea veche, dar fara exagerari: nu trebuie sa ai dictionarul de arhaisme langa tine).
















Finalul piesei e furtunos, e plin de surprize, si .........plin de aplauze.
Tin sa mentionez ca s-a aplaudat timp de vreo 4-5 minute. Actorilor nu le venea nici lor sa creada.

Astfel s-a incheiat o piesa care sper sa aiba sali pline si viata lunga, caci merita pe deplin.
Urmatoarele reprezentatii sunt stabilite pentru luna decembrie, asa ca va puteti face cadou doua ore de teatru de calitate.

Fratii Karamazov

Raman la subiectul "teatru studentesc" si vreau sa scriu cateva impresii despre (poate) cea mai apreciata piesa din stagiunea UNATC (licenta 2014).

M-am dus la Fratii Karamazov, adaptarea pentru scena a clasicului roman al lui Dostoievski, cu mare curiozitate: citisem voluminoasa carte prin clasa a XII-a (in paralel cu programa de BAC), asa ca vroiam sa stiu cum va arata in forma teatrala.

Am vazut piesa prima data in primavara (cu sala plina), si am revazut-o in saptamana galei, la inceputul verii (cu o sala putin spus arhiplina: se statea si pe scari, si pe culoare, o atmosfera de nedescris), la Palatul Copiilor (sala Cojar).

Ce pot spune ? Mi-a placut enorm: s-au incins palmele de la atatea minute de aplauze, dar a meritat din plin.
Regizoarea Bogdana Darie a realizat un spectacol ce va ramane mult timp in amintirea celor ce l-au vazut.

Povestea se bazeaza pe destinele celor trei frati Karamazov (plus un al patrulea frate, vitreg)  - fiecare frate reprezentand un caracter diferit, un curent de gandire diferit, dar toti avand in comun o chemare spre pasiune, un foc mistuitor in suflet.
Dimitri (interpretat de Andrei Ciopec cu un amestec perfect de forta si rafinament) e fratele cel mare, prins intre pasiune si remuscari, ajuns spre finalul piesei intr-o situatie limita.
In contrast, Ivan (jucat de Dani Achim) e omul ideilor, al rationamentului, o masca rece peste un interior la fel de zbucuimat ca al fratelui sau.
Fratele cel mic, Aliosa (un rol greu, jucat bine de Costi Apostol) e confidentul fratilor, caci dintre toti, el s-a departat cel mai mult de natura patimasa a familiei Karamazov.
Purtand povara bolii (epilepsia) si a statutului de bastard, fratele vitreg, Smerdeakov (Vlad Benescu, premiat in gala pentru acest rol) a ales nihilismul, "credinta" in nimic, ce il calauzesc spre cele mai extreme fapte.

Un numar mare de personaje (secundare, dar pline de consistenta) dau prilejul tinerilor actori sa ne arate talentul.
Liudmila Bzovii (Grusenka), Delia Danciu (Katia) si Adela Bengescu (Lise) sunt femeile ce alimenteaza pasiunea celor trei frati - total diferite intre ele (Grusenka e femeie de lume, Katia e aristocrata, iar Lise se lupta cu povara infirmitatii), dar cu acelasi punct comun: focul interior.

Liviu Popa e parintele Zosima, si imaginea Mantuitorului in "Legenda Marelui Inchizitor" (fragmentul in care Ivan Karamazov pune in conflict credinta cu ratiunea pura),  
Florin Craciun e calugarul Rakitin (contrastul lui Aliosa), Anamaria Olas e mama Lisei, Razvan Banica si Adi Loghin sunt ofiterii polonezi cu care va intra in conflict Dmitri Karamazov (personaje ce dau si o pata de umor inaintea tensiunii din finalul piesei), Tudor Morgovan e judecatorul fanatic ce conduce completul de judecata (alaturi de Cosmin Vijeu, Adrian Georgescu si Mihnea Nicolau).

Tin sa mentionez ca actiunea decurge destul de lent in actul I (cine nu cunoaste cartea, ar putea fi nerabdator, uneori confuz la unele scene), dar, in actul al II-lea, piesa devine incitanta, plina de actiune (punctata de o muzica ruseasca ce iti ramane in memorie zile intregi), iar scenele finale te indeamna sa nu te mai opresti din aplaudat.

In concluzie: cu Fratii Karamazov, stacheta teatrului studentesc a fost ridicata destul de sus.
Mi-ar placea sa revad candva piesa, dar nu stiu daca va mai fi jucata (dupa licenta, fusese preluata de Teatrul Tineretului, apoi....s-a anulat: nu stiu situatia, asa ca nu pot avea o parere - doar un regret).

Daca se reia, mergeti s-o vedeti ! Veti iesi din sala cu mainile incinse de la atatea aplauze !