Festivalul "Bucurestii lui Caragiale"

Peste fix o saptamana se va incheia si editia 2015 a festivalului "Bucurestii lui Caragiale" - festival ce ne ofera spectacole in aer liber in perioada cand majoritatea teatrelor din oras sunt in vacanta.

Am sa scriu cate putin despre ce am apucat sa vad pe scena din Centrul Vechi (strada franceza, langa muzeul de istorie).

Prima piesa vazuta a fost Sotul pacalit, o comedie clasica (a Teatrului Nottara).
Dar e impropriu zis "vazuta" caci am nimerit pe o ploaie torentiala, asa ca n-am putut sta prea aproape de scena - am prins loc undeva muuult in spate.
Asa ca mai mult am auzit piesa (printre ropote de ploaie) decat am vazut-o.
Oricum, de apreciat ca anul asta a existat o copertina mare deasupra zonei cu scaune, altfel s-ar fi anulat toate piesele la care a plouat.

Din La vita e bella (a Teatrului de Comedie) am prins cam jumate (am ajuns tarziu, venind direct de la festivalul de Jazz din piata Enescu).
S-a ras mult, mai ales datorita momentelor de improvizatie (la un moment dat, a cazut si decorul, prilej pentru Cristi Iacob si Alex Conovaru sa ne mai ofere un plus de replici amuzante).
Se mai joaca luni (pe 21 sept) - poate ajung sa vad piesa intreaga.

De la Gorobete nu puteam sa lipsesc. Eram fan al seriei cand se dadea la TV.
Toate metehnele romanesti sunt ironizate intr-un sir de scene petrecute in batatura lui Ilie Gorobete (un Radu Gabriel in mare forma).
Ilie, familia lui, ginerele neamt (Marius Florea Vizante), vecinii - toti cu replici memorabile (de un umor subtire, fara vulgaritati) - formand un spectacol ce si-a meritat din plin aplauzele.

De mult ochisem in program Doi pe o banca (a Teatrului Metropolis), mai ales datorita distributiei: Florin Zamfirescu si Tania Filip.
Una dintre cele mai reusite piese din festival. Un text bun (al lui Alexandr Ghelman) si o interpretare de clasa fac mereu o reteta fara gres.
Povestea celor doi ce (aparent) fac cunostinta pe o banca in parc e plina de neprevazut, spectatorii sunt permanent surprinsi de o noua intorsatura, de o alta marturisire dovedita minciuna, de o alta schimbare de sentimente.
E clar o piesa de recomandat.

Despre Cainele gradinarului am scris in postul precedent (cel despre stagiunea studenteasca).
Mi-a parut bine sa revad gasca vesela ce face distibutia acestei comedii muzicale.
Ca de fiecare data, spre final, un domn din sala a fost urcat pe scena pt un mic rol.
Doar ca de data asta, domnul ales a creat un moment neasteptat: a refuzat rolul, a luat microfonul si a inceput sa tina un discurs si sa recite poezii patriotice.
Cu prezenta de spirit si improvizatie, tinerii actori au reusit sa transforme un moment ce putea fi jenant intr-unul reusit.

Comedia la care s-a ras poate cel mai mult a fost Pensiune completa (a Teatrului Mic).
Premisa de la care porneste totul (un barbat ce se trezeste cu sotia in casa amantei e nevoit sa o pacaleasca ca se afla intr-un hotel) creeaza scene si situatii pe cat de neasteptate, pe atat de amuzante.
Dialogul dintre capitanul de marina si prostituata mi s-a parut genial.

In text s-au strecurat si cateva aluzii la ploaia de afara. Desi acoperita, vantul a adus ploaia fix in scena - la final o parte din actori erau ciuciulete.

Ultima piesa, vazuta duminica seara, a fost Vine barza (Teatrul de pe Lipscani), tot o comedie bulevardiera, cu iz parizian, plina de situatii si incurcaturi, de data aduse de un val de sarcini in familia unui ministru (interpretat energic de Mihai Ciuca).
Mult umor, multa lume in public si multe minute de aplauze.

Cam atat am reusit sa vad la editia de anul asta a festivalului (cam putin, dar nu ma pot plange).

Programul ultimei saptamani de festival il gasiti aici:
http://www.festivalcaragiale.ro/program.php

Generatia UNATC 2015 - la final de stagiune

Fiind inceput de iunie, m-am gandit sa scriu cate ceva despre stagiunea studenteasca de anul acesta (promotia UNATC 2015 - clasa profesorului Doru Ana).
N-o sa fie un articol amplu, cu detalii multe, ci doar o trecere rapida prin ce am reusit sa vad, din toamna pana acum.

Cainele gradinarului ( de Lope de Vega) a fost piesa de debut a stagiunii.
Am vazut-o in noiembrie si am revazut-o de curand, acum, in mai.
Aflam de pe afis ca este un remake al unui spectacol regizat de Florian Pittis in '87, dar va dati seama ca n-am apucat sa vad originalul (eram in scutece pe vremea aceea) - asa ca nu pot face o comparatie.

Cu o distributie numeroasa, piesa e una preponderent muzicala, cu mici cantecele cantate live (voce si instrumente), trecand prin tot felul de ritmuri si genuri.
Intriga e destul de comuna, se aseamana cu comediile lui Shakespeare (legaturi amoroase complicate, farse, si o rezolvare ca prin minune a tuturor itelor la final de piesa).
Dar povestea in sine conteaza cel mai putin - e o piesa creata pentru un joc cat mai vesel, mai relaxat, combinat cu cat mai multa muzica. Cred ca tinerii actori s-au distrat de minune la pregatirea acestui spectacol.
Momentul cel mai special e spre final, cand un spectator din sala e urcat pe scena, dandu-i-se pe loc un mic rol de jucat.

A doua piesa cu distributie mare e tot o comedie: Cine e fazanul ? de Georges Feydeau
Un triunghi amoros, ce se transforma in patrulater amoros, in hexagon amoros, in octagon si tot asa - practic fiecare personaj e inselat si are planuri de a insela, creand o serie de situatii incurcate, cum numai intr-o comedie bulevardiera se pot intampla.
Interpretarea poate parea uneori exagerata, dar personajele create sunt destul de reusite, chiar si cel mai taciturn spectator se va abtine cu greu sa nu rada minute in sir.
Ca si la Cainele gradinarului, am reusit s-o vad in noiembrie si mai, in distributii diferite.

O mare parte din distributia 'Fazanului' poate fi vazuta in celebra comedie a lui Shakespeare A XII-a noapte, bazata tot pe o serie de intrigi amoroase, o incalceala de situatii ce se rezolva la final.
Interesant rolul Violei (cu acea dualitate baiat/fata), palpitante duelurile cu spada, si teribil de amuzant momentul "jartierelor galbene" purtate de Marvolio.
"Daca v-au placut bufonii, mai poftiti si alta data !" - asa ne indeamna bufonul inainte de aplauze, si exact asta am de gand: sa merg luna asta la sala Cojar sa vad si varianta distributiei a doua.

La festivalul teatrului studentesc am reusit sa vad Iluzii si Demonstratia (de David Auburn). Am scris cateva randuri despre ele in postarea precedenta.
Demonstratia mi-ar placea s-o revad, mi-a lasat impresia de piesa profunda si bine jucata.

Amintiri, vizionata in 'saptamana usilor deschise' ale facultatii, o piesa mai lenta, ce ne introduce in dramele unei familii (bunica, mama, fiica) ce va pierde barbatul din casa, atras de o alta femeie. Apoi, aparitia unui alt barbat va complica si mai mult lucrurile. Un text (al lui Alexei Arbuzov) bine scris (rusii in general scriu bine) si o punere in scena destul de reusita. O alta piesa pe care mi-ar placea s-o revad.

Nucleul feminin din Amintiri l-am intalnit apoi in comedia lui Neil Simion Un cuplu ciudat.
De departe cea mai amuzanta piesa vazuta in aceasta prima jumatate de an.
Situatiile si replicile sunt memorabile, la fel conflictul dintre cele doua protagoniste, cu firi total opuse, ce hotarasc sa locuiasca impreuna.
Iar scena cinei in patru, cu cei doi spanioli - comedie pura.
Daca vreti neaparat sa inveseliti pe cineva, duceti-l la piesa asta

Tot in primavara am vazut Cvartetul (dupa Slawomir Mrozek), o piesa cu o atmosfera misterioasa, o muzica bine aleasa, dar cu o poveste din care n-am inteles mare lucru. Poate am s-o revad, de data asta cu mai multa atentie.

In ultimele doua weekenduri am ajuns la alte doua piese, tot din licenta UNATC, gazduite, de data asta de 'gradina cu filme' de langa Piata Romana,
Teatrul in aer liber imi place in mod deosebit, iar piesele Sylvia (de A.R.Gurney) si Norman (de Alan Ayckbourn), combinand comedia cu subiecte serioase, au fost exact ce trebuie pentru a incheia primavara.
La Norman mi-a placut in mod deosebit scena asezarii 'la masa festiva' - cand nimeni nu era la locul potrivit.

Iar Sylvia, daca tot poarta subtitlul de 'comedie canina' a avut in public doi labradori, ce n-au ramas indiferenti la piesa (unul dintre ei a urcat si pe scena, dand o scena de umor in plus spectacolului).

Mai am vreo 4 piese de vazut si inca cateva de revazut, dar inca nu stiu la cate dintre ele voi reusi sa ajung.
............................

Mai sunt doar patru saptamani din stagiunea asta, asa ca profitati si mergeti (la sediul UNATC si la Palatul Copiilor) sa-i vedeti pe tinerii studenti ai promotiei 2015. Sa-i aplaudati, si sa le urati:

Serile Teatrului Studentesc 2015

Casa de Cultua a Studentilor din capitala, aflata langa Opera, a gazduit saptamana trecuta un festival cu destula traditie: "Serile Teatrului Studentesc" (ajuns la editia a 17-a), ocazie cu care voi relata si eu ce am reusit sa vad din program.

Din pacate, am ajuns doar luni si marti - caci piesele de miercuri si joi le-am mai vazut si cu alte ocazii, iar vineri n-am reusit sa vin (desi era planificat, mai ales la piesa "Sonata fantomelor" a studentilor de la Targu Mures).

Luni seara am ajuns tarziu (pentru ca am venit de la Conservator, unde era un alt spectacol studentesc, de data asta de opera), asa ca n-am mai apucat sa revad comedia "Cine e fazanul ?" .
In schimb, m-am simtit ca un fazan strivit, pe holul de la intrare, unde o multime impresionanta de tineri asteptau intrarea in sala. Si asteptarea s-a prelungit cu mult mai mult decat era planificat.
Dupa multe momente de testare a rabdarii, usile s-au deschis, si sala s-a umplut, desi e incapatoare, si jos pe scaune, si la balcoane, si in picioare.

Piesa "Iluzii" am vazut-o cu ochii pe ceas (caci mi-era ca nu mai prind metroul spre casa, dar am stat totusi pana la final). Piesa e minimalista (patru personaje stand pe patru scaune) si spune povestea a doua cupluri, ajunse la batranete, ce afla ca legaturile dintre ei au fost mult mai complicate decat credeau ei. Textul nu m-a cucerit, desi are destule replici reusite, si destul umor.
In schimb interpretarea a fost buna, o parte din distributie o stiu din stagiunea UNATC (iar pe Cristina Juncu am mai vazut-o si in "Aproape Maine" - piesa cu care am incheiat anul 2014).

Dupa amiaza de marti a inceput bine: am prins un loc bun pe mijlocul salii, si am vazut o piesa dupa textul lui N.Gogol (deci foarte bine scris): "Jucatorii de carti".
Distributie numeroasa, costume, personaje bine caricaturizate, atmosfera - o piesa ce mai trebuie doar putin rodata la jocul actorilor pentru a deveni perfecta.

In program a urmat "Halloween" - piesa trupei OKaua (o trupa, din cate am inteles, fondata la liceul Al.I.Cuza - unde am fost si eu elev cu niste ani in urma). Un spectacol cu muzica, dans, si scena plina pana la refuz de personaje, dar cu un text si o poveste din care n-am inteles mare lucru.
Poate am sa merg luna asta la festivalul organizat de ei, sa vad si alte specatcole d-ale lor, pentru o parere mai exacta.

Seara s-a incheiat frumos, cu un spectacol din stagiunea UNATC, pe care nu il vazusem inca: "Demonstratia" de David Auburn. Povestea are in centru doua tinere surori (jucate de Theodora Sandu si Clara Popadiuc), dintre care prima pare sa mosteneasca atat geniul, dar si nebunia tatalui (Emanuel Becheru) - un matematician disparut de curand. Un alt tanar, rebel si excentric (Alexandru Voicu) - fost student al tatalui - le sta alaturi, incercand sa descopere misterul caietelor ramase si adevarul despre linia fragila dintre geniul si nebunia mostenite de fata.

O poveste bine inchegata, personaje bine conturate si un joc convingator - formeaza o piesa pe care ar fi pacat sa n-o vedeti, mai ales ca se va juca de mai multe ori (la UNATC) pana in vara, cand se incheie stagiunea studenteasca.

Liliacul (in vizita la Conservator)

Un afis virtual, postat de cineva pe net, mi-a hotarat programul pentru joia trecuta:
am fost la Conservator (in frumoasa cladire de pe o latura a parcului Cismigiu) sa vad opereta Liliacul, de Johann Strauss (fiul) - (jucata de studentii de Master an I).

Am plecat de acasa pe o vreme frumoasa, am strabatut Cismigiul, si am patruns pe poarta Universitatii de muzica, in cautarea salii de spectacol. Am gasit-o in fix 5 secunde, caci e chiar la prima usa, si am ramas placut surprins: sala e incapatoare, ingrijita, cu locuri comode si scena destul de mare.

La inceput sala parea destul de goala, dar s-a umplut exact cu un minut inainte sa inceapa piesa (mai ales cand a 'navalit' un grup numeros de elevi si eleve de gimnaziu, ce aveau rezervate 3 randuri intregi - surprinzator, n-au fost deloc galagiosi nici la piesa, nici in pauze).

Subiectul operetei il stiam destul de vag (am citit acum cativa ani o carte despre Strauss),  e o comedie in spiritul epocii, cu un sot ce e inselat (si inseala la randul lui), cu o farsa (ce razbuna o alta farsa mai veche), si alte elemente tipice pentru reteta unei operete de secol XIX.

Personajele centrale sunt sotii Eisenstein: Gabriel (jucat de Lucian Corchis - artist invitat) si Rosalinda (Tatiana Caisin),  o familie bogata din Viena, ce e pusa pe jar de Adela - fata in casa (Ana Maria Manea-Hangu), de Alfred (Gjergji Mani) - profesorul ce o curteaza pe doamna, dar mai ales de notarul Falke, zis "Liliacul" (Bogdan Podlovski) - cel ce pune la cale farsa razbunatoare.

O suita de personaje comice completeaza actiunea (ce se petrece in casa sotilor, la bal, si sfarseste la inchisoare): sora Adelei, Ida (Nora Paunescu), avocatul (Adrian Radulescu), Orlofski (Bogdan Chenciu) - printul rus ce organizeaza balul mascat, directorul inchisorii (Daniel Pascariu) si temnicierul beat pulbere (Filip Ristovski).

Interpretarea muzicala a fost impresionanta (multe scene s-au terminat cu aplauzele publicului), iar cea actoriceasca a fost si ea destul de buna (stilul, la majoritatea personajelor e mai exagerat decat la teatru, dar nu cu mult). La final s-a aplaudat cu entuziasm, cu multe strigate de "bravoooooo", din partea unui grup aflat mai la stanga mea.

In urma acestei seri, mi-am propus sa cercetez mai des pagina si calendarul Universitatii de muzica, pentru a vedea cand mai au reprezentatii, ceea ce va recomand si voua !!

 

Caut o piesa: "Rodia de aur"

Asa cum zice si titlul, caut o piesa de teatru.
Nu-i deloc cunoscuta, tocmai de aceea cred ca va fi greu de gasit, dar eu tot vreau sa incerc sa gasesc acest text.

Este vorba de Rodia de aur, scrisa in anii '20 de Alexandru "Pastorel" Teodoreanu.

Despre Pastorel Teodoreanu cred ca ati auzit majoritatea.
Autor de proza scurta si ironica, dar si de carti gastronomice, dar cunoscut mai ales datorita epigramelor sale.
Epigrame usturatoare, ce l-au pus rau cu autoritatile comuniste de dupa razboi, ajungand sa faca si cativa ani de temnita.

Rodia de aur este singura lui piesa, tocmai de aceea si interesul meu.
Stiindu-i stilul de a scrie, sunt foarte curios cum arata aceasta piesa (despre care stiu ca s-a jucat pe scena din Iasi timp de o stagiune).

Prin urmare, daca stie cineva unde as putea gasi textul piesei, sau orice alta informatie legata de subiect, il rog sa-mi scrie (aici sau pe Facebook).

Aproape Maine (la Teatrul de Arta)

Prima data:
Prima data cand vad o piesa ce incepe atat de tarziu (21.15)
Prima data cand ajung la Teatrul de Arta.
Prima data cand imi cumpar bilet cu doar 10 minute inainte de inceperea piesei.

21 decembrie
O duminica seara, de decembrie fara zapezi, cu strazi pustii si atmosfera stranie.
In curtea teatrului era neasteptat de multa lume, ma gandeam ca n-o sa mai gasesc bilet, dar am reusit totusi sa cumpar unul (in randul 3).
Fotoliile rosii ale salii sunt confortabile la spate, dar mult prea apropiate, asa ca, pentru o persoana mai inalta, picioarele stau intepenite. I-am invidiat pe cei ce aveau loc la margine, la culoar.
Dar am uitat repede de astfel de inconveniente de indata ce a inceput piesa lui John Cariani, in regia Andreei Vulpe: Aproape Maine.

Maine este cel mai nordic stat din SUA (exceptand Alaska), iar Aproape e oraselul (fictiv) in care se intampla cele sase povestiri ce alcatuiesc piesa lui Cariani.

Sase povestiri (de iarna, cu miros de zapada), si sase actori (trei baieti si trei fete), ce interpreteaza, pe rand, mai multe personaje:
Ionut Visan este povestitorul scenei de inceput, apoi are un rol "dureros" (Steve, cel ce nu poate simti durere), apoi e debusolatul Jimmy (ce pierde si castiga o iubita in doar cateva clipe).
Cristina Juncu (pe care o stiu din "Cine e fazanul ?" - licenta UNATC) va fi: Gayle (in scena ce m-a amuzat cel mai tare, cand vedem cum arata dragostea primita vs cea oferita), chelnarita Aliena si Ginette, fata ce face inconjurul globului ascultand teoria legata de distante a iubitului (Mihai Cojocaru).
Alice Nicolae este Glory (fata visatoare, venita sa vada aurora boreala) si Sandrine (cea care il paraseste pe Jimmy).
Corneliu Ulici are trei roluri: ruralul East (ce are surpriza s-o gaseasca pe Glory in gradina sa), Lendall (partenerul dificilei Gayle) si Dave - ce ne ofera o scena amuzanta si "acrobatica" alaturi de Rhonda (Sabrina Iaschevici) - totul pornind de la un tablou pictat de el.

Restul de amanunte va las sa le descoperiti singuri: piesa abia a avut premiera luna asta, asa ca in 2015 o veti putea vedea cu siguranta in programul teatrului de pe strada Sf.Stefan.
Toate scenele au o atmosfera aparte, sunt pline de umor si au ca subiect dragostea neasteptata (venita probabil odata cu aurora boreala). Interpretarea e plina de energie si de farmec, actorii (toti foarte tineri, cativa inca studenti) au meritat din plin minutele de aplauze de la final.

A fost exact piesa ce imi trebuia inainte de sarbatori, ma bucur ca am avut inspiratia sa merg duminica seara la teatru.
De asemenea am fost inspirat anul acesta sa imi indrept atentia in mod special spre teatrul tanar. Cel mai probabil asa voi face si in 2015.

Livada de Visini

La inceputul lui noiembrie priveam cu resemnare la un anunt pe internet:
piesa "Livada de visini" avusese ultima reprezentatie in octombrie.
Era pe lista cu piese de vazut pe sfarsit de an, si tocmai pierdusem ocazia de a o vedea.

Mai trece o luna, si dau pe neasteptate de o veste buna:
vad in programul Teatrului Foarte Mic o revenire a piesei lui Cehov:
sambata, 13 decembrie.
Oare imi trece racela pana atunci ? ma intreb, dar ma hotarasc sa ies totusi din casa si sa fac un drum pana la casa de bilete.

Sambata, din fericire, m-am simtit bine, fara tuse si alte neplaceri, asa ca am plecat spre Teatrul Foarte Mic, un loc in care n-am mai avut ocazia sa ajung pana acum.
Am avut bilet in randul 3, la margine, lipit de calorifer, prin urmare am simtit ca ma coc, mai ales ca sala a fost arhiplina. Dar astfel de amanunte conteaza mai putin in fata subiectului principal: piesa.

Piesa lui Cehov, trista, profunda, dar cu accente comice a fost pentru mine exact ce-mi trebuia, dupa doua saptamani de inactivitate (din cauza gripei). Piesa vorbeste despre schimbarea de epoca, schimbarea de generatii si despre pierderea radacinilor in fata schimbarilor.

Cunoastem, inca din primele scene, tot grupul de personaje: Liubovi Ranevskaia (Simona Grumezea), ce se intoarce de la Paris la mosia ei, pe vremuri infloritoare si vestita pentru livada de visini, fiica Anya (Aida Avieritei), Varia (Andreea C. Hristu), guvernanta Charlotta (Irina Caramizaru), Gaev (Sergiu Costache), fratele Liubei, inca dadacit de batranul lacheu Firs (Ionut Iftimciuc), camerista Duniasa (Ana Bianca Popescu), Epihodov (Rares Florin Stoica), valetul Yasha (Alexandru Sinca), studentul intarziat Trofimov (Liviu Chitu), dar mai ales negustorul Lopahin (Eugen Cozma), fiu de iobag, ajuns acum om cu functie si avere.
De la el porneste toata intriga, cand insista pe langa Liuba sa vanda livada, pentru averea ce ar putea iesi din viitoarele proiecte imobiliare.
Avem personaje simbolizand toate cele 3 epoci la care face referire piesa: vremurile vechi, ale marilor mosieri si ale iobagiei, vremurile mai moderne, si vremurile noi, inca invaluite in mister la data cand a fost scrisa piesa.

Te poti pierde intre atatea caractere, de aceea as recomanda sa cautati si sa cititi (inainte de vedea spectacolul) un rezumat al actului I, pentru a va familiariza cu personajele.
Dar apoi sa nu cititi si restul, pentru a nu afla prea multe despre actiune, si a lasa piesei sansa de a va surprinde.

Decorul este simplu, dominat de mari draperii albe, ce simbolizeaza atat interiorul casei boieresti, cat si visinii infloriti din livada, muzica e bine aleasa, atmosfera e perfecta, iar frumoasele costume reprezinta un mare plus pentru reusita piesei.
Mentionez ca toata distributia e una tanara, majoritatea actorilor fiind iesiti din studentie de un an-doi....veti simti energia si placerea de a juca, specifice teatrului tanar.

In concluzie, ma bucur ca am reusit sa vad piesa gazduita de Teatrul Foarte Mic, chiar si asa "pe ultima suta de metri" - si v-as recomanda-o cu drag, cu conditia sa mai faca parte din programul teatrului si in anul ce va incepe cat de curand.