Generatia UNATC 2015 - la final de stagiune

Fiind inceput de iunie, m-am gandit sa scriu cate ceva despre stagiunea studenteasca de anul acesta (promotia UNATC 2015 - clasa profesorului Doru Ana).
N-o sa fie un articol amplu, cu detalii multe, ci doar o trecere rapida prin ce am reusit sa vad, din toamna pana acum.

Cainele gradinarului ( de Lope de Vega) a fost piesa de debut a stagiunii.
Am vazut-o in noiembrie si am revazut-o de curand, acum, in mai.
Aflam de pe afis ca este un remake al unui spectacol regizat de Florian Pittis in '87, dar va dati seama ca n-am apucat sa vad originalul (eram in scutece pe vremea aceea) - asa ca nu pot face o comparatie.

Cu o distributie numeroasa, piesa e una preponderent muzicala, cu mici cantecele cantate live (voce si instrumente), trecand prin tot felul de ritmuri si genuri.
Intriga e destul de comuna, se aseamana cu comediile lui Shakespeare (legaturi amoroase complicate, farse, si o rezolvare ca prin minune a tuturor itelor la final de piesa).
Dar povestea in sine conteaza cel mai putin - e o piesa creata pentru un joc cat mai vesel, mai relaxat, combinat cu cat mai multa muzica. Cred ca tinerii actori s-au distrat de minune la pregatirea acestui spectacol.
Momentul cel mai special e spre final, cand un spectator din sala e urcat pe scena, dandu-i-se pe loc un mic rol de jucat.

A doua piesa cu distributie mare e tot o comedie: Cine e fazanul ? de Georges Feydeau
Un triunghi amoros, ce se transforma in patrulater amoros, in hexagon amoros, in octagon si tot asa - practic fiecare personaj e inselat si are planuri de a insela, creand o serie de situatii incurcate, cum numai intr-o comedie bulevardiera se pot intampla.
Interpretarea poate parea uneori exagerata, dar personajele create sunt destul de reusite, chiar si cel mai taciturn spectator se va abtine cu greu sa nu rada minute in sir.
Ca si la Cainele gradinarului, am reusit s-o vad in noiembrie si mai, in distributii diferite.

O mare parte din distributia 'Fazanului' poate fi vazuta in celebra comedie a lui Shakespeare A XII-a noapte, bazata tot pe o serie de intrigi amoroase, o incalceala de situatii ce se rezolva la final.
Interesant rolul Violei (cu acea dualitate baiat/fata), palpitante duelurile cu spada, si teribil de amuzant momentul "jartierelor galbene" purtate de Marvolio.
"Daca v-au placut bufonii, mai poftiti si alta data !" - asa ne indeamna bufonul inainte de aplauze, si exact asta am de gand: sa merg luna asta la sala Cojar sa vad si varianta distributiei a doua.

La festivalul teatrului studentesc am reusit sa vad Iluzii si Demonstratia (de David Auburn). Am scris cateva randuri despre ele in postarea precedenta.
Demonstratia mi-ar placea s-o revad, mi-a lasat impresia de piesa profunda si bine jucata.

Amintiri, vizionata in 'saptamana usilor deschise' ale facultatii, o piesa mai lenta, ce ne introduce in dramele unei familii (bunica, mama, fiica) ce va pierde barbatul din casa, atras de o alta femeie. Apoi, aparitia unui alt barbat va complica si mai mult lucrurile. Un text (al lui Alexei Arbuzov) bine scris (rusii in general scriu bine) si o punere in scena destul de reusita. O alta piesa pe care mi-ar placea s-o revad.

Nucleul feminin din Amintiri l-am intalnit apoi in comedia lui Neil Simion Un cuplu ciudat.
De departe cea mai amuzanta piesa vazuta in aceasta prima jumatate de an.
Situatiile si replicile sunt memorabile, la fel conflictul dintre cele doua protagoniste, cu firi total opuse, ce hotarasc sa locuiasca impreuna.
Iar scena cinei in patru, cu cei doi spanioli - comedie pura.
Daca vreti neaparat sa inveseliti pe cineva, duceti-l la piesa asta

Tot in primavara am vazut Cvartetul (dupa Slawomir Mrozek), o piesa cu o atmosfera misterioasa, o muzica bine aleasa, dar cu o poveste din care n-am inteles mare lucru. Poate am s-o revad, de data asta cu mai multa atentie.

In ultimele doua weekenduri am ajuns la alte doua piese, tot din licenta UNATC, gazduite, de data asta de 'gradina cu filme' de langa Piata Romana,
Teatrul in aer liber imi place in mod deosebit, iar piesele Sylvia (de A.R.Gurney) si Norman (de Alan Ayckbourn), combinand comedia cu subiecte serioase, au fost exact ce trebuie pentru a incheia primavara.
La Norman mi-a placut in mod deosebit scena asezarii 'la masa festiva' - cand nimeni nu era la locul potrivit.

Iar Sylvia, daca tot poarta subtitlul de 'comedie canina' a avut in public doi labradori, ce n-au ramas indiferenti la piesa (unul dintre ei a urcat si pe scena, dand o scena de umor in plus spectacolului).

Mai am vreo 4 piese de vazut si inca cateva de revazut, dar inca nu stiu la cate dintre ele voi reusi sa ajung.
............................

Mai sunt doar patru saptamani din stagiunea asta, asa ca profitati si mergeti (la sediul UNATC si la Palatul Copiilor) sa-i vedeti pe tinerii studenti ai promotiei 2015. Sa-i aplaudati, si sa le urati:

Serile Teatrului Studentesc 2015

Casa de Cultua a Studentilor din capitala, aflata langa Opera, a gazduit saptamana trecuta un festival cu destula traditie: "Serile Teatrului Studentesc" (ajuns la editia a 17-a), ocazie cu care voi relata si eu ce am reusit sa vad din program.

Din pacate, am ajuns doar luni si marti - caci piesele de miercuri si joi le-am mai vazut si cu alte ocazii, iar vineri n-am reusit sa vin (desi era planificat, mai ales la piesa "Sonata fantomelor" a studentilor de la Targu Mures).

Luni seara am ajuns tarziu (pentru ca am venit de la Conservator, unde era un alt spectacol studentesc, de data asta de opera), asa ca n-am mai apucat sa revad comedia "Cine e fazanul ?" .
In schimb, m-am simtit ca un fazan strivit, pe holul de la intrare, unde o multime impresionanta de tineri asteptau intrarea in sala. Si asteptarea s-a prelungit cu mult mai mult decat era planificat.
Dupa multe momente de testare a rabdarii, usile s-au deschis, si sala s-a umplut, desi e incapatoare, si jos pe scaune, si la balcoane, si in picioare.

Piesa "Iluzii" am vazut-o cu ochii pe ceas (caci mi-era ca nu mai prind metroul spre casa, dar am stat totusi pana la final). Piesa e minimalista (patru personaje stand pe patru scaune) si spune povestea a doua cupluri, ajunse la batranete, ce afla ca legaturile dintre ei au fost mult mai complicate decat credeau ei. Textul nu m-a cucerit, desi are destule replici reusite, si destul umor.
In schimb interpretarea a fost buna, o parte din distributie o stiu din stagiunea UNATC (iar pe Cristina Juncu am mai vazut-o si in "Aproape Maine" - piesa cu care am incheiat anul 2014).

Dupa amiaza de marti a inceput bine: am prins un loc bun pe mijlocul salii, si am vazut o piesa dupa textul lui N.Gogol (deci foarte bine scris): "Jucatorii de carti".
Distributie numeroasa, costume, personaje bine caricaturizate, atmosfera - o piesa ce mai trebuie doar putin rodata la jocul actorilor pentru a deveni perfecta.

In program a urmat "Halloween" - piesa trupei OKaua (o trupa, din cate am inteles, fondata la liceul Al.I.Cuza - unde am fost si eu elev cu niste ani in urma). Un spectacol cu muzica, dans, si scena plina pana la refuz de personaje, dar cu un text si o poveste din care n-am inteles mare lucru.
Poate am sa merg luna asta la festivalul organizat de ei, sa vad si alte specatcole d-ale lor, pentru o parere mai exacta.

Seara s-a incheiat frumos, cu un spectacol din stagiunea UNATC, pe care nu il vazusem inca: "Demonstratia" de David Auburn. Povestea are in centru doua tinere surori (jucate de Theodora Sandu si Clara Popadiuc), dintre care prima pare sa mosteneasca atat geniul, dar si nebunia tatalui (Emanuel Becheru) - un matematician disparut de curand. Un alt tanar, rebel si excentric (Alexandru Voicu) - fost student al tatalui - le sta alaturi, incercand sa descopere misterul caietelor ramase si adevarul despre linia fragila dintre geniul si nebunia mostenite de fata.

O poveste bine inchegata, personaje bine conturate si un joc convingator - formeaza o piesa pe care ar fi pacat sa n-o vedeti, mai ales ca se va juca de mai multe ori (la UNATC) pana in vara, cand se incheie stagiunea studenteasca.